Comandamentul Logistic Întrunit funcționează în subordinea Statului Major al Apărării și are ca principală misiune asigurarea
sprijinului logistic a forțelor militare aflate pe teritoriul național, precum și a trupelor aflate în teatrele de operații




Cimitirul Militar Ghencea III
Adresă: Drumul Cooperativei nr. 9, Sector 5, București;
Telefon Administrația cimitirului: 021.746.3920;
Program relații cu publicul:
-  de luni până vineri inclusiv: 08.00 - 16.00;
-  sâmbăta, duminica şi în zilele de sărbători legale: 08.00 - 12.00;
Program de vizitare: zilnic, între orele 08.00 – 21.00;
Locuri de înhumare disponibile: XXXXX actualizat la data de 01.04.2026;
Locuri de înhumare disponibile care pot fi atribuite la deces persoanelor din afara Ministerului Apărării Naționale în limita procentului de 5% din locurile disponibile: XXX actualizat la data de 01.04.2026
 
  • Cine poate beneficia de loc de înhumare?
  • Cum se repartizează locul de înhumare?
  • Care sunt documentele necesare pentru repartizarea unui loc de înhumare la deces?
  • Cum se concesionează un loc de înhumare?
  • Cum se execută lucrări funerare?

Pentru depunerea cererilor sau alte informații, vă puteți adresa administrației cimitului.


Cine poate beneficia de loc de înhumare?
În cimitirele militare pot fi înhumate, la cererea familiei, următoarele categorii de persoane:
a) cadrele militare aflate în activitate la data decesului;
b) cadrele militare în rezervă provenite din rândul cadrelor militare în activitate, pensionarii militari şi foştii pensionari militari de invaliditate;
c) cadrele militare în rezervă mobilizate/concentrate, decedate în perioada mobilizării, stării de război sau instituirii stării de asediu, dacă decesul s-a produs în timpul şi din cauza îndeplinirii serviciului militar obligatoriu, precum şi fostele cadre militare active, îndepărtate abuziv din armată;
d) soldaţii şi gradaţii profesionişti aflaţi în activitate la data decesului sau după trecerea acestora în rezervă ca urmare a atingerii limitei de vârstă până la care pot fi menţinuţi în activitate;
e) militarii în termen, pe durata stării de război, a stării de mobilizare, precum şi pe timpul stării de asediu, dacă decesul s-a produs în timpul şi din cauza serviciului militar;
f) personalul civil contractual şi persoanele care fac parte din categoria funcţionarilor publici angajaţi ai Ministerului Apărării Naţionale la data decesului sau care s-au pensionat din cadrul Ministerului Apărării Naţionale;
g) personalul clerical din Ministerul Apărării Naţionale;
h) veteranii de război, văduvele/văduvii de război şi accidentaţii de război în afara serviciului ordonat, care au suferit o infirmitate din cauza acţiunii mijloacelor de luptă ale războiului;
i) membrii de familie ai celor prevăzuţi la lit. a) - h), respectiv soţia/soţul şi copiii acestora, în situaţia în care se solicită  înhumarea într-un loc anterior repartizat pe care sunt amenajate lucrări funerare pentru înhumarea mai multor decedaţi;
j) părinţii celor prevăzuţi la lit. a) - h), precum şi părinţii soţului/soţiei acestora, în situaţia în care nu se solicită alt loc de înhumare;
k) alţi decedaţi, în limita a maximum 5% din numărul de locuri disponibile.

Cum se repartizează locul de înhumare?
Locurile de înhumare în cimitirele militare se pot repartiza la momentul decesului sau anticipat.
Repartizarea locurilor de înhumare la momentul decesului se face pe baza cererii înaintate de familia celui decedat, la care se anexează documentele doveditoare ale statutului.
Repartizarea locurilor de înhumare cu anticipaţie se face pentru persoanele cu drept de înhumare în cimitirele militare, pe baza cererii acestora, adresată personal sau prin împuternicit, în următoarele situaţii:
a) la momentul trecerii în rezervă a cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti şi al pensionării funcţionarilor publici/salariaţilor civili;
b) când persoana îndreptăţită a împlinit vârsta de 50 de ani;
c) când persoana îndreptăţită suferă de o boală gravă sau incurabilă, pe baza unui certificat medical;
d) în alte situaţii motivate, în limita locurilor disponibile;
e) când persoana îndreptăţită nu mai are urmaşi legali, pe baza unei declaraţii autentificate de un notar public.
Cererile de repartizare a locurilor de înhumare se depun la administratorul cimitirului militar şi se soluţionează în timpul prevăzut de reglementările legale în vigoare, în cazul celor cu anticipaţie şi în timpul cel mai scurt, în raport cu urgenţa înhumării, în cazul când vizează o persoană decedată.
Locurile de înhumare în Cimitirul Militar Ghencea III din garnizoana Bucureşti, din cota celorlalte instituţii din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, se repartizează în baza unei adeverinţe eliberate de structura desemnată în acest scop de instituţia din care face/a făcut parte persoana ori soţul/soţia sau copiii acesteia, beneficiari ai locului de înhumare.

Lista documentelor necesare pentru repartizarea locurilor de înhumare la deces
1. Adeverinţă de înhumare eliberată de oficiul stării civile care a înregistrat decesul;
2. Adeverinţă eliberată de centrul sanitar epidemiologic teritorial, pentru depunerea sicrielor cu corpurile celor decedaţi, până la înhumare, în ansamblul funerar, biserica sau capela din cimitirul militar;
3. Adeverinţă din partea unităţii militare, pentru cadrele militare aflate în activitate la data decesului;
4. Talon de plată, pentru pensionarii militari;
5. Adeverinţă eliberată de asociaţia locală a veteranilor de război, pentru veteranii de război şi văduvele/văduvii de război;
6. Acte care dovedesc calitatea de membru de familie;
7. Declaraţie pe propria răspundere a urmaşului legal sau a persoanei care solicită înhumarea, prin care se precizează că:
a) a luat la cunoştinţă de faptul că locul de înhumare se atribuie temporar pe o perioadă de 7 ani;
b) decedatul nu intră sub incidenţa art. 46 din prezentul regulament;
c) are cunoştinţă de prevederile Codului penal cu privire la falsul în declaraţii.
8. Copie a certificatului de deces eliberat de ofiţerul stării civile care a înregistrat decesul;
9. Aviz sanitar de înhumare/transport, eliberat de către direcţia de sănătate publică teritorială, în cazul persoanelor decedate în alte localităţi decât aceea în care urmează să aibă loc înhumarea;
10. Certificat de îmbălsămare, în cazul persoanelor decedate depuse înainte de înhumare în sălile de ceremonii funerare/capele;
11. Aviz eliberat de direcţia de sănătate publică teritorială, în cazul persoanelor decedate din cauza unor boli contagioase şi care vor fi depuse în sălile de ceremonii funerare/capele înainte de înhumare;
12. Adeverinţă eliberată de instituţia din care face/a făcut parte persoana ori soţul/soţia sau copiii acesteia, beneficiară a locului de înhumare, din care să rezulte statutul de angajat/fost angajat.

Concesionarea locurilor de înhumare
Pentru continuitate, locurile de înhumare pot fi concesionate, oricând în decursul perioadei de repartizare temporară de 7 ani, precum şi după expirarea acestei perioade, dacă osemintele nu au fost exhumate în condiţiile legii.
Locurile de înhumare pot fi concesionate pe o perioadă de 49 de ani, cu posibilitatea prelungirii, la cerere, o singură dată, cu încă 49 de ani.
În cazul contractelor de concesiune încheiate pe o perioadă de 25 de ani, la solicitarea concesionarilor se pot încheia acte adiţionale prin care să se prelungească termenul până la 49 de ani sau se pot încheia noi contracte la expirarea perioadei.
Concesionarea se solicită de către beneficiarul locului de înhumare sau de membrii familiei decedatului care au drept de înhumare şi se aprobă de către comandanţii/şefii structurilor care administrează cimitirele militare.
Actul juridic care se încheie pentru a da dreptul la concesiune este contractul de concesiune care se supune dispoziţiilor legale privitoare la dreptul de concesiune.
Dacă decesul intervine la mai puţin de 7 ani faţă de termenul de expirare a concesiunii, acesta se prelungeşte cu perioada corespunzătoare asigurării termenului de 7 ani pentru înhumare, dacă nu intervine o concesiune.
Concesiunea nu este transmisibilă către terţi, sub sancţiunea anulării.

Dreptul de concesiune încetează în următoarele situaţii:
a) când concesionarul renunţă, în scris, la concesiune, în favoarea administraţiei cimitirului militar, fără pretenţii;
b) când mormintele sunt neîngrijite sau părăsite, fără însemne funerare, pe o perioadă mai mare de 3 ani, iar concesionarul, deşi somat de două ori de administraţia cimitirului, în scris sau prin anunţ în presă, nu se prezintă pentru clarificarea situaţiei juridice a concesiunii în termen de 6 luni de la ultima somaţie;
c) la expirarea termenului din contractul de concesiune;
d) când concesionarul a decedat şi nu are moştenitori legali.

Executarea de lucrări funerare
Lucrările de construcţii funerare care se pot executa în cimitirele militare, pe locurile de înhumare, sunt:
a) lucrări funerare supraterane, respectiv însemnele, bordurile, împrejmuirile, lespezile, obeliscurile sau orice alte lucrări de artă pentru înhumare;
b) lucrări funerare subterane, respectiv criptele pentru locuri de înhumare cu 2 - 4 niveluri;
c) însemne funerare comemorative.
Gropile la locurile de înhumare neamenajate cu cripte trebuie să aibă o adâncime de minimum 2,00 m, înhumându-se o singură persoană.

Lucrările de construcţii funerare cu cripte se execută numai pe locurile repartizate/concesionate.
Lucrările de construcţii funerare se execută cu avizul administraţiei cimitirului, cele supraterane trebuind să se încadreze în arhitectura cimitirului, fiind interzise executarea şi amplasarea celor care contravin legii.
Lucrările de construcţii funerare se pot executa de beneficiar în regie proprie sau de persoane fizice/juridice autorizate, după caz.
Contravaloarea utilităţilor şi materialelor de orice fel necesare pentru executarea lucrărilor de construcţii funerare şi a însemnelor funerare, se suportă de către beneficiar.

Construcţiile executate sunt proprietatea beneficiarului dreptului de folosinţă/concesiune, urmând ca, la încetarea acestuia:
a) să le desfiinţeze şi să elibereze terenul, pe cheltuiala sa;
b) să le înstrăineze altei persoane care a primit dreptul de folosinţă temporară a locului de înhumare pe care se află construcţia;
c) să le cedeze fără plată administraţiei cimitirului militar.
În cazul în care categoriile de personal cu drept de înhumare nu au moştenitori legali sau testamentari, lucrările funerare executate pe locurile de înhumare trec în proprietatea statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu dispoziţiile legale în materie.
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679. Detalii OK